Anul acesta, Moș Crăciun a avut mai multă treabă ca niciodată. Și, cum nu putea să răspundă singur tuturor scrisorilor primite, a cerut ajutorul unor spiriduși de nădejde: colegii noștri din Simtel Group.
60 de dorințe, așternute cu emoție în scrisori pline de speranță, au ajuns la noi, iar colegii s-au mobilizat cu entuziasm și grijă pentru a pregăti fiecare cadou. Fiecare cutie a fost împachetată cu atenție, decorată cu drag și plină de lucruri menite să aducă zâmbetul pe chipurile celor mici.
Drumul darurilor s-a încheiat în satul Negreni, județul Teleorman, unde copiii ne-au întâmpinat cu nerăbdare și bucurie sinceră. Nu există cuvinte care să descrie energia din acel moment: ochii curioși, mâinile mici care despachetau fiecare cadou cu grijă și entuziasmul molipsitor care ne-a reamintit cât de mult înseamnă gesturile simple făcute din suflet.
Ne bucurăm că am reușit să transformăm Crăciunul într-o poveste plină de magie, dar mai ales că am adus o rază de lumină în viețile acestor copii. Însă pentru noi, grija și atenția pentru cei mici nu sunt doar de sezon. De-a lungul anului, suntem alături de copii în diverse momente, fie că vorbim despre educație, sănătate sau alte nevoi esențiale. Ne dorim ca acești copii să simtă că sunt iubiți, susținuți și încurajați în fiecare zi, nu doar de sărbători.
Gesturile mici pot crea schimbări mari, iar anul acesta, echipa Simtel a arătat încă o dată că prin solidaritate, grijă și dăruire, putem face lumea un loc mai frumos.
Crăciunul este despre a oferi din inimă, iar fiecare cadou pregătit a fost mai mult decât un simplu dar – a fost un mesaj de speranță, iubire și bucurie pentru cei care au nevoie cel mai mult de ele.









































